A comunica eficient presupune a ști să îți exprimi emoțiile.

Considerăm emoție: reacția afectivă puternică (și uneori neașteptată) de plăcere sau de neplăcere, adesea cu bruște și puternice modificări în activitățile organismului și în care se oglindește atitudinea individului față de realitate.

Inabilitatea de recunoaștere și exprimare a emoțiilor reprezintă una dintre principalele probleme care apar în comunicare.

Tipurile de emoții (adaptare după Robert Plutchik) sunt: fericire, surprindere, furie, răutate, înfricoșare, tristețe, dezgustare. Detaliind emoțiile conectate cu ‘’a fi fericit’’ regăsim: jucăuș, mândru, acceptat, puternic, împăcat, optimist, încrezător, interesat, mulțumit.

Modalitățile de îmbunătățire a exprimării emoționale pot fi: identificarea și recunoașterea diferitelor tipuri de emoții, identificarea evenimentelor care declanșează emoția, exprimarea emoției printr-un limbaj adecvat, exprimarea clară a trăirilor afective, acceptarea responsabilității pentru ceea ce simțim.

Atitudinile părinților și ale cadrelor didactice precum: acceptarea necondiționată ( acceptarea de sine necondiționată înseamnă că „individul se acceptă pe sine pe deplin și necondiționat, indiferent dacă se comportă inteligent, corect, competent sau nu și indiferent dacă ceilalți îl aprobă, îl respectă, îl iubesc sau nu”; deoarece valoarea mea ca ființă umană nu constă în rezultatele pe care le am într-un domeniu sau altul, ci în simplul fapt că sunt om -Ellis, 1977), gândirea pozitivă, alături de empatie, căldură, respect, autenticitate și congruență sunt condiții esențiale și favorizează dezvoltarea personală a elevilor.

Cercetările din domeniul educațional au arătat ca abilitățile de comunicare și inter-relaționare insuficient dezvoltate, sunt corelate cu performanțe academice scăzute, probleme emoționale și comportamentale, dificultăți de adaptare socială (Trower, Holltn, 1986)

Recomandări pentru optimizarea comunicării cu copii: evitarea etichetărilor ( etichetă = atribuire obiectivă sau subiectivă a unei calități cuiva, de multe ori , peiorativă), clarificarea diferențelor dintre nevoile adultului ( nevoie = chestiune, situație a cărei rezolvare are caracter urgent, presant) și nevoile copilului, evitarea comunicării pe un ton nervos, utilizarea limbajului responsabilității atât pentru a comunica sentimentele pozitive, cât și pentru comunicarea situațiilor care deranjează, evitarea sarcasmului, ridiculizării și a presiunilor.

Bibliografie

• Programul de formare “Consilierea elevilor în vederea  orientării școlare și profesionale de succes” al Asociatiei GO-Ahead
• www.dexonline.ro