Psihoterapeutul Iuliana Spanu ne propune o alta perspectiva legata de perceptia stimei de sine de catre copii si modalitati prin care aceasta caracteristica a sinelui poate fi dezvoltata:

Stima de sine este un sistem de valori pe care îl furnizăm copiilor noștri din cele mai fragede clipe ale existenței lor. Este o sarcină a celor mari pentru cei mici, care are rolul de a le oferi acestora stabilitate emoțională, oportunitatea de a avea relații deschise cu ceilalți și încredere în propriile capacități de realizare personală.

Primul pilon care susține stima de sine a copiilor își are originea în calitatea hranei afective pe care aceștia au primit-o de la părinții lor. Părinții care își manifestă iubirea față de copil prin încurajări, gesturi afective, îngrijire, îi oferă acestuia sentimentul că este dorit și demn de iubire. Neîndeplinirea acestei nevoi de afectivitate îi creează copilului impresia că „ceva este in neregulă cu mine”, „sunt un copil rău”, „nu merit”.

Imaginea pe care copilul o are despre sine este un alt pilon care contribuie la identificarea nivelului stimei de sine. Copilul ajunge să își construiască o imagine de sine bazată pe expectațiile, convingerile și proiecțiile părinților asupra lui. Un părinte care nu este tolerant față de limitele copilului său și nu îi identifică resursele, poate anula orice formă de rezistență a copilului la obstacole. Lipsa curajului în propriile alegeri, dependența față de părerile celorlalți, lipsa perseverenței sunt doar câteva dintre consecințele resimțite de copil atunci când nu este văzut din lumina lucrurilor pe care le poate face bine.

Încrederea în sine este al treilea stâlp de susținere pentru stima de sine a copilului. Un copil se simte capabil doar dacă această credință i-a fost furnizată de către părinți. Îndemnat spre acțiune, copilul își poate explora aptitudinile (auz muzical, fidelitatea memoriei, concentrarea atenției) și abilitățile de la cele mai simple activități cotidiene până la acțiuni care necesită un nivel de pregătire mai înalt.

Modalități practice pentru a-ți ajuta copilul să își construiască o stimă de sine ridicată:

1.      Oferă-i copilului o opinie sinceră despre acțiunea pe care o întreprinde, dar axată pe resursele care l-au ajutat în realizarea ei.

Cuvintele sunt instrumentul principal de comunicare cu copilul tău și ar fi de preferat să folosești dialogul spre binele echipei voastre. Spre exemplu, dacă cel mic nu a reușit să obțină un punctaj suficient de mare pentru calificarea în următoarea etapă la un concurs, evită critica și mustrarea („Dacă erai atent, sigur te calificai”).

În schimb, ai putea să îi apreciezi efortul depus, să notați punctele forte care l-au susținut în realizarea punctajului și să identificați ce anume puteți îmbunătăți pentru viitor. Uneori, lecțiile din experiențe sunt mai importante decât experiențele în sine.

2.      Ajută-ți copilul să treacă peste dezamăgiri.

La fel ca și cei mari, și copiii pot fi dezamăgiți. Discută cu copilul tău despre ceea ce simte în legătură cu experiența prin care a trecut: Ce a însemnat pentru el? Cum îi va schimba dispoziția? Ce are de gând să facă în acest context? Cum îi poți fi tu de folos? Dezamăgirile vin la pachet cu emoții negative asupra copilului, responsabilitatea adulților este să îi ajute să le accepte ca făcând parte din viață și să le dea importanță. Fiecare emoție descrie o parte din noi și este o descoperire a ceea ce suntem.

3.      Încurajează-l să își sărbătorească reușitele.

Orice reușită poate fi un motiv de celebrare! Copiii vor să fie văzuți, mai ales atunci când au realizat ceva demn de aplauze. O validare, o îmbrățișare, un ritual specific, sunt binevenite pentru a-l face pe copil să se simtă valoros și apreciat.Să nu omitem că atenția părinților asupra unui comportament al copilului, întărește manifestarea comportamentului respectiv. Și pentru a nu depinde de aprecierea celorlalți, îl puteți ajuta să găsească forme de auto-premiere pentru propriile reușite.

4.      Învață-l diferențele dintre oameni.

Copiii tind să se compare unii cu ceilalți, iar de cele mai multe ori, cel care se compară iese în dezavantaj. Așa că, nu ar strica să discuți cu copilul despre faptul că este unic și irepetabil, că fiecare are ritmul lui și că, de fapt, aceste diferențe reprezintă un avantaj. De exemplu, doi prieteni de aceeași vârstă pot învăța multe lucruri unul de la celălalt. Dacă unul dintre cei doi știe să meargă pe bicicletă, îi va fi de mare ajutor celui care nu știe, pentru că îl poate învăța.

5.      Încurajează-l să primească opiniile celorlalți, dar cu filtru.

Copiii absorb informații și nu le putem controla pe toate. Așadar, înainte să le primească, ar fi de preferat să îl înveți să selecteze doar ceea ce îl ajută pe el și să facă diferența dintre un mesaj cu bună intenție și unul care îi poate afecta dispoziția sau chiar stima de sine. Pentru aceasta, este nevoie de o comunicare deschisă cu copilul tău, în care să îi expui și partea mai puțin plăcută a realității relaționale ce poate interveni la un moment dat în interacțiunile lui.

6.      Fii un model pentru copilul tău, dar nu doar prin cuvinte.

Copilul învață, în prima etapă, prin imitație. Așadar, replica „tu să nu faci ca mine”, nu prea funcționează în cazul în care îți dorești să îl educi pe copil într-o direcție. Dacă mama este o persoană critică cu ea însăși, copilul nu are de unde să învețe blândețea (pentru că nu a fost exprimată), dacă tatăl este un bărbat violent, copilul nu poate să se simtă stăpân pe sine fiind acaparat de frică.

7.      Fii realist cu copilul tău.

Nu îi cere copilului tău să fie ceva ce niciun alt copil nu poate fi: perfect. Așteptările irealiste cresc copii neîndemânatici. Cerințele mult prea ridicate, inhibă copilul, îl determină să abandoneze sarcinile pe care le are de făcut și să ezite în exprimare.

Așteptările și cerințele la adresa copilului trebuie să fie în acord cu potențialul pe care îl poate dezvolta (în mod real), capacitatea de înțelegere și de efort, realizabile în timp.

8.      Învață-l ce înseamnă iubirea.

Stima de sine este în strânsă legătură cu capacitatea de a oferi și de a primi iubire. Manifestarea iubirii este prima sursă de comunicare cu copilul, încă de când este bebeluș. De la prima îmbrățișare, de la primul zâmbet. În timp, exprimarea iubirii se perpetuează, capătă forme diferite în funcție de persoanele cu care interacționează.

Dacă vrei să ai un copil fericit, iubește-l. Dacă vrei să fie și mai împlinit arată-i cum să iubească.

Ne putem baza pe susținerea socială în ceea ce privește educația și creșterea copiilor noștri, însă nimic nu poate compensa iubirea, atenția, aprecierea, aprobarea pe care părinții le pot acorda.

Copiii au nevoie de părinți pentru a crește, de profesori pentru a se dezvolta și de oameni, în general, pentru a împărtăși.

Gânduri bune,

Psihoterapeut Iuliana Spânu

sursa foto- vectorstock.com